fbpx
Renault își reînnoiește gama de vehicule comerciale ușoare complet electrice cu noul Kangoo Van E-Tech și Noul Master E-Tech 52 kwh

Renault își reînnoiește gama de vehicule comerciale ușoare complet electrice cu noul Kangoo Van E-Tech și Noul Master E-Tech 52 kwh

  • Cu o autonomie de 300 km1, Noul Renault Kangoo Van E-Tech este acum, mai mult ca niciodată, o furgonetă care răspunde nevoilor zilnice ale clienților profesioniști.
  • Noul Master E-Tech Electric 52 kWh este și mai versatil decât înainte, cu 15 versiuni disponibile și o autonomie de 200 km1.
  • Aceste două modele marchează începutul unei game noi de LCV-uri complet electrice, care nu fac niciun compromis.

Acum, la 36 de ani de la primul prototip Master 100% electric și la 10 ani de la comercializarea modelului Kangoo Z.E complet electric (cu peste 70.000 de unități vândute de atunci), Renault se impune ca un pionier mondial și lider european în vehicule electrice.

Renault își reînnoiește gama LCV complet electrică, începând cu Noul Kangoo Van E-Tech Electric și cu Noul Master E-Tech Electric de 52 kWh pentru și mai multă flexibilitate și libertate fără compromisuri.

Toate atuurile și inovația furgonetei Kangoo într-un vehicul complet electric

Noul Kangoo Van E-Tech Electric se bazează pe moștenirea predecesorului său în versiune termică, aceeași furgonetă care a câștigat „International Van of the Year 2022”.

La plasarea bateriei sub panoul podelei, capacitatea de încărcare a vehiculului rămâne nemodificată, cu până la 3,9 m3 volum de depozitare în versiunea L1 (4,9 m3 în cazul modeluui cu format lung, care va fi lansat ulterior), 600 kg de sarcină utilă (800 kg pentru modelul cu format lung2), și 500 kg capacitate de remorcare.

Alte caracteristici preluate includ ingeniosul sistem „Open Sesame by Renault” cu cea mai mare deschidere laterală de pe piață la 1,45 m, galeria interioară inovatoare retractabilă „Easy Inside Rack”, cele trei scaune din față cu spătar central rabatabil ce permit crearea unui birou mobil și cei aproape 60 de litri de compartimente de depozitare din cabină, inclusiv sertarul „Renault Easy Life”.

Cu ceva mai mult de 10 ani în urmă, Kangoo a câștigat primul titlu de „International Van of the Year” cu prima versiune complet electrică. Ultimul deceniu de experiență și utilizare intensivă de către utilizatorii profesioniști i-au permis să-și mențină poziția de lider în LCV-uri electrice și este motivul pentru care deține astăzi cele mai bune atuuri pentru a oferi un nou Kangoo electric, în cea mai bună gamă de pe piață.

Datorită noii baterii litiu-ion de 45 kWh, compusă din 8 module independente și ușor de reparat, noul Kangoo Van E-Tech Electric se mândrește cu o autonomie de până la 300 km în ciclu WLTP. Ca atare, utilizatorii acestui minivan stau liniștiți atunci când au de făcut drumuri o zi întreagă, la un cost imbatabil, atât când vorbim despre întreținere, cât și despre condus.

Disponibilă pe versiunile cu încărcător de 22 kW, bateria are un sistem de răcire cu lichid și o rezistență electrică ce permite utilizarea în zona potrivită de temperatură, menținând astfel autonomia și reducând timpul de încărcare.

Bateriile sunt garantate 8 ani sau 160.000 km. În acest interval, ele sunt înlocuite gratuit în condițiile în care capacitatea lor scade la mai puțin de 70% din valoarea lor nominală.

Noul Kangoo Van E-Tech Electric este echipat cu un motor de 90 kW cu un cuplu instantaneu de 245 Nm pentru o experiență de condus lină și fără stres în toate circumstanțele. Modul Eco, cel care limitează puterea vehiculului și viteza maximă, ajută la optimizarea autonomiei și este cel mai bine utilizat atunci când transportați o încărcătură ușoară.Șoferul poate alege între trei regimuri de frânare regenerativă:

  • Navigare (afișaj luminos B1): mod regenerativ limitat, potrivit pentru conducerea pe autostrăzi și benzi rapide
  • Drive (B2): modul de regenerare implicit pentru utilizare versatilă, care oferă senzația de motor termic atunci când iei piciorul de pe accelerație
  • Frână (B3): mod regenerativ maxim pentru utilizare în ambuteiaje și pe drumurile de munte.

La noul Kangoo Van E-Tech Electric, frânarea hidraulică, convențională este asistată de un sistem ARB (Adaptive Regenerative Brake System), care maximizează cantitatea de energie recuperată, indiferent de regimul de frânare selectat.

Gama de combinații de mod de conducere/regim de frânare face ca șoferii să poată alege între șase stiluri diferite de condus pentru un confort și o autonomie optime, în funcție de utilizarea specifică a vehiculului și de condițiile de trafic.

Informațiile referitoare la modul de conducere selectat, managementul energiei electrice și sistemele de asistență la condus (ADAS) sunt afișate pe un panou de instrumente digital complet personalizabil, opțional, de 10 inch, color.

Pentru a garanta cea mai bună autonomie în toate anotimpurile, Noul Kangoo Van E-Tech Electric are aer condiționat reglat cu pompă de căldură. Acest lucru permite încălzirea iarna și răcirea vara prin funcționarea pe principiul aerului condiționat reversibil. Încălzirea utilizează caloriile recuperate din exterior pentru a alimenta habitaclul, în timp ce aerul condiționat extrage caloriile din habitaclu pentru a le evacua în afara vehiculului.Pompa de căldură oferă performanțe optime când temperatura este între -15 si +15°C. Pe lângă faptul că oferă un confort termic optim, păstrează autonomia. Această caracteristică vă permite să obțineți până la 85 km de autonomie WLTP în plus!

În cele din urmă, noul Kangoo Van E-Tech Electric are un parbriz, scaune față și volan încălzite 2 ca dotări opționale. Aceste caracteristici oferă și mai mult confort termic, având în același timp un impact redus asupra bateriei.

Pentru a reîncărca bateria, noul Kangoo Van E-Tech Electric oferă trei tipuri de încărcătoare:

  • Ca standard, sunt oferite două tipuri de încărcătoare de bord: Un încărcător trifazat de 11 kW, potrivit pentru toate tipurile de încărcare casnică; Un încărcător trifazat de 22 kW, pentru încărcare accelerată la terminalele publice.
  • Ca opțiune față de încărcătorul de 22 kW, este disponibil un încărcător rapid DC de 80 kW (curent continuu) pentru a recupera 170 km de autonomie (ciclu WLTP) în 30 de minute.

Noua baterie Kangoo Van E-Tech Electric are nevoie de 2h40 pentru a trece de la 15% la 80% încărcare atunci când este conectată la un Wallbox de 11 kW și mai puțin de 6 ore la un Wallbox de 7,4 kW.

În cele din urmă, datorită aplicației pentru smartphone MyRenault sau sistemului multimedia Renault Easy Link, Noul Kangoo Van E-Tech Electric oferă un set specific de servicii conectate, cum ar fi:

  • programarea încărcării bateriei cu monitorizarea stării de încărcare de la distanță
  • preîncălzire/prerăcire habitaclu
  • detectarea punctelor de reîncărcare pe traseu
  • calculul destinațiilor accesibile cu autonomia disponibilă la un anumit moment

Maubeuge, centru de excelență în inima hubului “electricity“

Din 2011, fabrica Renault din Maubeuge, situată în Hauts-de-France, produce vehicule Kangoo pentru clienții din întreaga lume.

Alături de facilitățile Douai și Ruitz, fabrica formează inima noului hub ElectriCity, cel mai mare și mai competitiv centru de producție de vehicule electrice din Europa, unde Renault intenționează să producă 400.000 de vehicule electrice pe an până în 2025.

În efortul de a industrializa producția versiunilor private și comerciale ale Noului Kangoo, precum și a vehiculelor de la mărcile partenere Mercedes și Nissan și pentru a garanta cea mai bună calitate posibilă a producției, Renault a investit 450 de milioane de euro în fabrică și a instalat un nou atelier de asamblare a bateriilor.

Motorul electric și unitățile de încărcare pentru Noul Kangoo Van E-Tech Electric sunt toate fabricate la fabrica Renault Cleon din Normandia.

Spațiul și eficiența unui master într-un model complet electric, acum cu autonomie mai mare

Furgoneta electrică mare a mărcii Renault, Noul Master Van E-Tech Electric, a primit o baterie nou-nouță de 52 kWh, mărind astfel autonomia WLTP până la 200 km.

La fel ca și în cazul noului Kangoo Van E-Tech Electric, frânarea hidraulică convențională este asistată de un sistem ARB (Adaptive Regenerative Brake System), care maximizează cantitatea de energie recuperată, indiferent de regimul de frânare selectat.

Modul Eco al vehiculului – limitând puterea și viteza – împreună cu rezistența de rulare redusă a anvelopelor asigură o autonomie maximă și un confort maxim la condus.

Există două tipuri de soluții de încărcare pentru bateria acestui model:

  • Un încărcător monofazat de 7,4 kW AC, potrivit pentru toate tipurile de încărcare casnică.
  • Un încărcător DC de 22 kW pentru încărcare accelerată la stațiile publice de încărcare, permițându-vă să recuperați 50 km de autonomie (ciclu WLTP) în 45 de minute.

Noua baterie a modelului Master Van E-Tech Electric de 52 kWh are nevoie de 5 ore pentru a ajunge la 80% din capacitatea de încărcare atunci când este conectată la un Wallbox de 7,4 kW și de 10 ore la o priză casnică de 3,7 kW.

Noul Master E-Tech Electric de 52 kWh este dotat cu un motor electric eficient din punct de vedere energetic, cu o putere de 57 kW (echivalentul a 76 CP). Este ideal pentru a conduce atât pe drumuri urbane, cât și periurbane, cu o mare flexibilitate.

Noul Master Van E-Tech Electric de 52 kWh va fi disponibil în 15 versiuni (în loc de cele șase originale), cu trei lungimi și trei înălțimi diferite, disponibile în 3,1 t și 3,5 t la deschiderea comenzilor și mai târziu în 3,8 t. Cele patru versiuni de furgonetă oferă un volum de încărcare de la 8 la 15 m3. Cele două versiuni șasiu cabină  sunt disponibile fie în L2, fie în L3 și sunt bazele ideale pentru conversii cu platformă, basculantă sau volum mare, care pot transporta până la 20 m3.

Versiunea complet electrică se mândrește cu același spațiu de încărcare ca și omologul său termic, cu unul dintre cele mai mari volume de depozitare din categoria sa.

Noul Master Van E-Tech Electric de 52 kWh moștenește, de asemenea, toate caracteristicile inovatoare ale cockpit-ului din versiunea ICE:

  • Raftul “Easy Life” situat deasupra torpedoului, care se deschide printr-o simplă apăsare, oferind: un spațiu de lucru suplimentar, o zonă pentru pauza de prânz echipată cu un suport central mare pentru pahare
  • Un sertar mare de 10,5 L „Easy Life” pentru acces ușor
  • Încărcător cu inducție pentru smartphone
  • O stație de andocare pentru tableta digitală în secțiunea centrală a tabloului de bord
  • Sistem de infotainment R-link Evolution

Echipat cu sistemul de avertizare de părăsire a benzii de rulare, asistență la parcare din spate și cameră de marșarier, noul Master Van E-TECH Electric de 52 kWh are cele mai noi sisteme ADAS:

  • Front Park Assist2
  • Rear Park Assist2
  • Cameră pentru marșarier
  • Rear View Assist cu un afișaj al camerei în secțiunea superioară a parbrizului, oferind o vedere optimă din spate
  • Side Wind Assist (standard) care se activează la peste 70 km/h și corectează până la 50% din abaterea laterală a vehiculului în condiții extreme de condus
  • Lumini și ștergătoare automate (standard)
  • Active Emergency Braking System (AEBS), activ pe drumurile din oraș și pe autostrăzi
  • Avertizare de părăsire a benzii2

Made in Batilly, Franța

Încă din 1980, Master a fost fabricat in uzina Renault Sovab din Batilly. Are aproape 2.700 de angajați și reprezintă aproape 5.000 de locuri de muncă indirecte în economia locală. 84% dintre furnizorii fabricii au sediul în Franța. Fabricat acum în uzinele Renault din Batilly (Franța) și din Curitiba (Brazilia) din 2009, Renault Master este lider de piață în Franța, Polonia, Slovenia, Croația, Brazilia și Maroc. Motorul electric și unitățile de încărcare pentru noul Master Van E-Tech Electric de 52 kWh sunt toate fabricate la uzina Renault Cleon din Normandia (Franța). Bateria este asamblată la uzina din Flins și electrificarea vehiculului se realizează la Gretz-Armainvilliers.

Un serviciu care acoperă orice nevoie cu Mobilize

Marcă a Renault Group, Mobilize propune soluții flexibile în jurul mobilității, energiei șidatelor pentru a răspunde așteptărilor în continuă evoluție ale consumatorilor, întreprinderilor, orașelor și regiunilor.

Mobilize operează pe piața de last-mile delivery, oferind operatorilor o gamă cuprinzătoare de servicii care se regăsesc în strategiile administrației locale. Aceste servicii vor fi oferite mai întâi cu Kangoo E-Tech Electric și Master E-Tech Electric, cu un accent deosebit pe încărcarea vehiculelor și optimizarea gestionării flotei bazată pe date:

  • Servicii financiare: Mobilize Financial Services oferă soluții de finanțare, asigurare și plată adaptate utilizării fiecărui client.
  • Energie: Mobilize oferă o gamă cuprinzătoare de servicii de energie și încărcare pentru clienții săi (operatori de mobilitate, manageri de flote, persoane fizice) la domiciliu, la locul de muncă și pe drumurile publice. Aceste servicii includ Mobilize Smart Charge, Mobilize Charge Pass (care oferă acces la 260.000 de stații de încărcare, inclusiv 1.600 de stații de încărcare rapidă Ionity), Battery Certificate și instalarea stațiilor de încărcare Mobilize Power Solutions.
  • Flote: Mobilize Fleet Data oferă acces ușor, în timp real, la datele brute ale vehiculelor, cum ar fi starea întreținerii, locația GPS și informațiile despre comportamentul de conducere. Mobilize Fleet Connect ajută la gestionarea datelor flotei în mod simplu și inteligent, oferind un sistem complet de monitorizare care analizează informațiile încărcate și îi sfătuiește pe managerii de flote pentru a-i ajuta să planifice mai bine costurile flotei, să gestioneze contractele, reducând în același timp consumul de energie și emisiile de CO2.

 

 

Puteți solicita o ofertă online completând formularul de contact sau ne puteți suna la numărul de telefon 0752 089 785 de Luni până Vineri între orele 08:00-17:00.

306 vizualizări

Companie Dacia și Nissan: SERVICE AUTOMOBILE S.A.

Cod fiscal (CUI): RO6821692

Nr. reg. com.: J20/1125/1994

Companie Renault: CORAMEX S.R.L.

Cod fiscal (CUI): RO2118623

Nr. reg. com.: J20/422/1992

Adrese locații

Deva, jud. Hunedoara:

Hațeg, jud. Hunedoara:

Caransebeș, jud. Caraș-Severin:

Ultimele noutăți

© 2024 Coramex by Service Automobile S.A., toate drepturile rezervate.
Site realizat de Rad Media.

Fii la curent cu cele mai noi informații despre marca ta favorită!